2 Chronicles 29

Domnia lui Ezechia peste Iuda – curățirea Casei Domnului

(2 Regi 18:1-3)

1Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia și era fata lui Zaharia. 2El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse David, strămoșul său.

3În cel dintâi an al domniei sale, în prima lună, el a deschis ușile Casei Domnului și le-a reparat. 4I-a adus pe preoți și pe leviți, i-a convocat în piața din est 5și le-a zis:

„Leviților, ascultați-mă! Sfințiți-vă, sfințiți Casa Domnului, Dumnezeul strămoșilor voștri, și scoateți necurăția din Lăcaș.
6Căci strămoșii noștri au fost necredincioși, au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul nostru, și L-au părăsit. Nu i-a mai interesat Lăcașul Domnului și i-au întors spatele. 7Mai mult, au închis porțile porticului, au stins candelele, n-au mai adus tămâie și n-au mai adus în Lăcaș arderi-de-tot Dumnezeului lui Israel. 8De aceea mânia Domnului este peste Iuda și peste Ierusalim și i-a făcut un motiv de groază, de spaimă și de fluierat, așa cum vedeți cu ochii voștri. 9Iată, din cauza aceasta, strămoșii noștri au căzut loviți de sabie, iar fiii noștri, fetele noastre și soțiile noastre se află în captivitate. 10Acum, am în inimă dorința să încheiem un legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, ca mânia Lui să se retragă de la noi. 11Fiii mei, nu fiți nepăsători, fiindcă pe voi v-a ales Domnul ca să stați înaintea Lui pentru slujire, să fiți slujitorii Lui și să-I aduceți tămâie“. 12Atunci s-au ridicat următorii leviți:

dintre chehatiți –
Mahat, fiul lui Amasai, și Ioel, fiul lui Azaria;
dintre merariți –
Chiș, fiul lui Abdi, și Azaria, fiul lui Iehalel-El;
dintre gherșoniți –
Ioah, fiul lui Zima, și Eden, fiul lui Ioah;
13dintre urmașii lui Elițafan –
Șimri și Ieiel;
dintre urmașii lui Asaf –
Zaharia și Matania;
14dintre urmașii lui Heman –
Iehiel și Șimei,
iar dintre urmașii lui Iedutun –
Șemaia și Uziel.
15Aceștia și-au adunat frații, s-au sfințit și au venit pentru a curăți Casa Domnului, după porunca regelui, potrivit cuvintelor Domnului. 16Preoții au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o curățească și au scos afară, în curtea Templului Domnului, toate necurățiile pe care le-au găsit în Casa Domnului. Leviții le-au luat și le-au dus afară, lângă pârâul Chidron. 17Au început să-l sfințească în prima zi a lunii întâi. În a opta zi a lunii au intrat în porticul Domnului. Au sfințit apoi Casa Domnului timp de opt zile, și au încheiat în a șaisprezecea zi a lunii întâi.

18Ei s-au dus înăuntru la regele Ezechia și au zis: „Am curățit Casa Domnului în întregime, altarul arderilor-de-tot și toate uneltele lui, masa pentru pâinea așezată în șiruri, și toate obiectele ei, 19precum și toate obiectele care au fost spurcate de regele Ahaz în timpul domniei lui, din cauza necredincioșiei lui. Le-am pregătit, le-am sfințit și iată că acum sunt în fața altarului Domnului“.

20Regele Ezechia s-a sculat dimineață, a adunat conducătorii cetății și s-au dus la Casa Domnului. 21Au luat cu ei șapte tauri, șapte berbeci, șapte miei și șapte țapi ca să-i aducă drept jertfă pentru păcat, pentru regat, pentru Sfântul Lăcaș și pentru Iuda. Regele le-a zis urmașilor lui Aaron, preoții, să aducă arderile-de-tot pe altarul Domnului. 22Au înjunghiat vitele, iar preoții au luat sângele și au stropit altarul; apoi au înjunghiat berbecii și au stropit cu sânge altarul, după care au înjunghiat mieii și au stropit cu sânge altarul. 23Apoi au luat țapii pentru jertfa pentru păcat și i-au adus înaintea regelui și a adunării. Aceștia și-au pus mâinile peste ei, 24iar preoții au înjunghiat țapii și au făcut ispășire cu sângele acestora pentru tot Israelul, căci regele poruncise ca arderea-de-tot și jertfa pentru păcat să fie aduse pentru tot Israelul.

25El le ceruse leviților să stea în Casa Domnului cu chimvale, cu harfe și cu lire, așa cum porunciseră David, Gad, văzătorul regelui, și profetul Natan, căci porunca fusese dată de Domnul prin profeții Săi. 26Deci, leviții stăteau acolo cu instrumentele lui David, iar preoții cu trâmbițele.

27Când Ezechia a poruncit să aducă arderea-de-tot pe altar, chiar în clipa în care a început arderea-de-tot, a început și cântarea Domnului, în sunetul trâmbițelor și al instrumentelor lui David, regele lui Israel. 28Toată adunarea s-a închinat; cântăreții au cântat cântarea și au sunat trâmbițele până s-a terminat arderea-de-tot.

29Când s-a terminat arderea-de-tot, regele împreună cu toți cei prezenți au îngenuncheat și s-au închinat. 30Regele Ezechia și conducătorii i-au îndemnat pe leviți să-L laude pe Domnul prin cuvintele lui David și ale văzătorului Asaf. Ei L-au lăudat cu bucurie, s-au plecat și s-au închinat. 31Văzând acestea, Ezechia a zis: „Acum că v-ați dedicat Domnului, apropiați-vă și aduceți jertfe și daruri de mulțumire la Casa Domnului!“.

Astfel, adunarea a adus jertfe și daruri de mulțumire, iar toți aceia care aveau o inimă binevoitoare au adus arderi-de-tot.
32Numărul arderilor-de-tot aduse de către adunare a fost de șaptezeci de viței, o sută de berbeci și două sute de miei. Toate aceste vite au fost aduse Domnului ca ardere-de-tot. 33Au închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi. 34Preoții au fost însă prea puțini, astfel încât n-au putut să jupuiască toate arderile-de-tot. Prin urmare, frații lor, leviții, i-au ajutat până au terminat slujba și până ce s-au sfințit și ceilalți preoți, căci leviții se sfințiseră cu mai multă râvnă. 35Au fost multe arderi-de-tot, în afară de grăsimea jertfelor de pace și de jertfele de băutură care însoțeau arderea-de-tot.

Și, astfel, a fost restabilită slujba la Casa Domnului.
36Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu a purtat de grijă poporului, căci aceasta s-a întâmplat pe neașteptate.

Copyright information for RonNTR